Conflictul dintre Sechelariu și Becali nu s-a încheiat. Băcăuanul mai așteaptă bani pe Lovin. Becali se face că a uitat.
Înainte de transferul mijlocașului Florin Lovin la TSV München 1860, între Gigi Becali și Dumitru Sechelariu a pornit un scandal pentru suma pe care finanțatorul stelist trebuia să i-o achite fostului președinte al clubului FCM Bacău.
După discuții aprinse între cei doi, Gigi Becali a hotărât în cele din urmă să-i achite lui Sechelariu întreaga sumă primită de la TSV München, în valoare de 500.000 de euro, în două tranșe. „Am fost înțelegător cu Gigi. Nu i-am cerut de la început toți banii. Mi-a dat doar 300.000 de euro, dar pe data de 15 decembrie trebuie să-mi mai achite încă 200.000 de euro„, a spus Sechelariu. Sechelariu: „E un nesimțit”
Fostul șef al lui FCM Bacău este foarte supărat pe Lovin. „Florin a fost un jucător la care eu am ținut mult, dar acum este un nesimțit, deoarece nu mi-a dat niciun telefon să-mi mulțumească pentru tot ce am făcut pentru el„, ne-a spus Sechelariu.
Înainte de transferul lui Lovin la München 1860, Sechelariu și Becali s-au contrat dur, jignindu‑se reciproc. Până nu demult, cei doi erau tovarăși de poker!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER