Anunțul făcut de ProSport în ediția de vineri, în legătură cu arbitrul meciului FC Timișoara – Dinamo, a aprins spiritele și mai tare. Varianta Sebastian Colțescu nu a fost agreată de cele două echipe, motiv pentru care Vasile Avram a apelat la soluții disperate. În criză de timp, președintele CCA a încercat să găsească rezolvarea pe ultima sută de metri. Până la urmă, în această seară va fi prezentă o brigadă din Serbia, cu Milorad Mazici la centru.
A vrut șase români la meci Cum reacțiile stârnite vineri din ambele direcții au fost extrem de dure – FC Timișoara și Dinamo amenințând cu neprezentarea -, Vasile Avram l-a sunat pe Dumitru Dragomir pentru a-i prezenta o soluție de compromis. „Mai trimit doi centrali, care să stea în spatele porților, ca în Europa League”, i-ar fi transmis șeful CCA lui „Corleone”. Președintele LPF s-a opus vehement, mai ales că o asemenea variantă era imposibilă din punct de vedere regulamentar.
Vin sârbii Până la urmă, Avram a regândit strategia și a trimis solicitări către mai multe federații vecine. Grație unor relații mai bune, șeful CCA avea stabilit un acord de principiu încă de vineri cu vecinii din Serbia. Sâmbătă a primit și răspunsul oficial, pozitiv, care anunța că la meci se va prezenta o brigadă formată din Milorad Mazici, la centru, și Igor Radojcici și Nikola Tomicici, la tușe. Rezervă va fi Sebastian Colțescu, cel care inițial fusese anunțat de Avram că va arbitra această partidă.
Străinii, cu nimic mai presus decât românii Varianta chemării arbitrilor din străinătate a apărut în aprilie, imediat după izbucnirea scandalului „Penescu”, în care erau implicate mai multe persoane din arbitrajul românesc. Din păcate, străinii care au venit, deși purtau ecuson FIFA, nu erau dintre arbitrii cel mai bine văzuți în țările lor, astfel că greșelile au abundat. La ultimul Comitet Executiv al FRF, Vasile Avram (foto) a propus excluderea brigăzilor de arbitrii străine începând cu returul Ligii I. Propunerea a fost adoptată, în ciuda opoziției mai multor cluburi.
„Bine că s-a găsit o soluție, dacă erau arbitri români, s-ar fi încălcat regulamentul, iar noi nu am fi intrat pe teren”, Marian Iancu, patron Poli Timișoara
„Sunt mulțumit! Nu contează că Belgradul e atât de aproape de Timișoara. Sârbii sunt oameni corecți„, Vasile Turcu, acționar Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER