Tehnicianul Eugen Neagoe a declarat, luni, că jucătorii formației Universitatea Craiova și-au complicat singuri situația în partida cu Ceahlăul Piatra Neamț, câștigată cu scorul de 3-2, în etapa a XIV-a a Ligii I.
„Nu ne-am făcut jocul așa cum am vrut, ne-am dorit de la început să dăm gol repede, dar din păcate am și luat repede și ne-am complicat singuri situația în acest meci. O victorie importantă, care ne ajută să fugim din fundul clasamentului și cred că în meciurile următoare putem obține mai multe puncte însă cu un alt joc. Sunt convins că vom reuși să obținem puncte importante pentru acest final de tur, deoarece în următoarele partide voi avea la dispoziție și jucători care ne-au lipsit azi. Altfel ar fi stat lucrurile cu Prepeliță de la început în teren, cu Stoica, cu Trică, Florin Costea la capacitate maximă. Mergem la Cluj cu gândul de a obține victoria, pentru a ne răzbuna pentru acel rezultat de acum patru zile”, a declarat Neagoe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER