Tenismanul elvețian Roger Federer și-a asigurat prima poziție în clasamentul mondial la finalul acestui an, grație victoriei în fața britanicului Andy Murray, în meciul de marți din cadrul Turneului Campionilor de la Londra, informează AFP.
Grație acestui succes, Federer va încheia anul, pentru a cincea oară în carieră, în vârful ierarhiei ATP, după 2004, 2005, 2006 și 2007.
În 2009, tenismanul elevețian a câștigat pentru prima dată în carieră turneul de la Roland-Garros, a câștigat din nou Wimbledon-ul și a doborât recordul de titluri de Grand Slam, ajungând la 15 victorii.
La Turneul Campionilor de la Londra, Federer conduce în clasament, cu două victorii, urmat de Murray și Del Potro, ambii cu câte o victorie. Pe ultimul loc al clasamentului se află Verdasco, fără niciun succes. Federer îl va întâlni, joi, la Londra, pe argentinianul Juan Martin Del Potro.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER