Turul de campionat se apropie de final, iar rapidiștii se gândesc deja la cum va arăta echipa în partea a doua a sezonului.
Primele două ținte sunt chiar din propria curte, alb-vișiniii dorind să le prelungească contractele lui Cesinha și Marius Constantin, scadente în vara anului viitor.
Experiența neplăcută cu Dani Coman, portarul care a părăsit gratis echipa de sub Podul Grant, după ce în ultimele șase luni ale contractului s-a antrenat cu echipa a doua, i-a pus în gardă pe oficialii giuleșteni. Așa că șefii par acum hotărâți să nu mai repete greșeala și să pună jucătorii într-o astfel de postură jenantă.
Discută după Pandurii
Astfel, președintele Consiliului de Administrație al Rapidului, Ioan Taban, s-a pus pe treabă și, după meciul de duminică de la Târgu Jiu, intenționează să se așeze la masa tratativelor cu cei doi jucători, sperând ca până la jocul următor, cel cu FC Brașov, să reușească să îi convingă pe fotbaliști să rămână în Giulești și din vara anului următor. „După meciul cu Pandurii vom demara negocierile cu ambii fotbaliști și sper ca într-o săptămână, până la meciul cu FC Brașov, să îi conving să rămână în continuare cu noi. Am încredere că voi reuși”, a spus Taban.
Nu vrem să mai repetăm greșelile din trecut, când l-am trimis pe Dani Coman la echipa a doua și l-am pierdut ușor Ioan Taban, președinte CA Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER