Adrian Mititelu a prefațat partida pe care Universitatea Craiova o va disputa mâine seară, în Gruia.
Partida este una cât se poate de tensionată, ea desfășurându-se la doar câteva săptămâni de la meciul cu cântec, din Cupă. Din acest motiv, CCA a schimbat, la cererea oltenilor centralul meciului: dacă inițial a fost delegat Istvan Kovacs, ulterior acesta a fost înlocuit de Hațegan.
Patronul Craiovei speră ca formația sa să repete jocul bun din meciul din Cupă, dar speră, de data aceasta, la un rezultat favorabil.
„Nu vreau să vorbesc despre delegarea lui Hațegan ca să nu fie cu ghinion. Eu sper să facem un meci bun la Cluj și să obținem măcar un punct. În meciul de Cupă, la Craiova i-am călărit.„, a spus Mititelu la Sport.ro
Presa a speculat că, odată cu mutarea echipei la Severin se va schimba și imnul oficial al echipei, lucru dezmințit de finanțator: „Nu știu dacă ar putea cineva să modifice imnul Craiovei, cu atât mai puțin eu. Cei de la Severin au creat o nouă variantă, una secundară, ca să ne ureze bun-venit„
Relațiile dintre oficialii Științei și cei clujeni sunt glaciale, astfel că Mititelu nu va fi prezent în Gruia: „Nu spun că nu e o atmosferă civilizată la Cluj pentru că nu vreau să-i supăr, dar oricum nu mergeam la meci.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER