Gazdele au săpat timp de 17 minute pe linia porții pentru a repara eroarea, iar apoi au pierdut categoric jocul cu UTA, scor 3-0
Meciul de sâmbătă, de la Lupeni, dintre Minerul și UTA, scor 0-3, a început cu o întârziere de 17 minute, după ce arădenii au contestat dimensiunea unei porți, acuzând că nu are înălțimea regulamentară. „La încălzire, portarul Cristian Bălgrădean ne-a sesizat că ceva nu este în regulă cu înălțimea porții. El are o serie de repere și a simțit imediat că poarta nu are înălțimea uzuală. Am anunțat brigada de arbitri și observatorul, contestând dimensiunea porții. S-au efectuat măsurători și s-a constatat clar că avem dreptate”, a declarat Dorin Stana, directorul de organizare al UTA.
La una din părțile porții, înălțimea era de 2,37 metri, iar în cealaltă, 2,50 metri. „N-a fost 2,44 metri, așa cum este regulamentar. Gazdele s-a sesizat, au săpat unde era necesar și au făcut în așa fel încât distanța să fie regulamentară, peste tot. S-au încadrat în timp și meciul a putut să se desfășoare în cele mai bune condiții”, a completat Dorin Stana. Localnicii au remediat problemele în circa 17 minute, respectând prevederile regulamentare. Dacă nu ar fi rezolvat problema, gazdele ar fi pierdut jocul la masa verde.
Au încasat două goluri la poarta buclucașă! Odată rezolvată problema porții, meciul s-a disputat în condiții optime, iar elevii lui Ionuț Popa au câștigat fără probleme, scor 3-0. Golurile învingătorilor au fost marcate de Batin (12), Pascariu (72) și Drida (83). Trebuie precizat faptul că ultimele două goluri ale arădenilor au fost reușite în poarta cu probleme.
Al doilea caz în acest sezon Întâmplarea de la Lupeni nu este singulară în acest sezon. În etapa a XII-a, partida de la Râmnicu Sărat, dintre CSM și FC Snagov, nu s-a disputat, deoarece porțile nu aveau dimensiunile regulamentare (foto medalion, sus). Atunci, în ciuda eforturilor intense, gazdele nu au putut remedia la timp problema și, după câteva zile, Comisia de Disciplină a FRF a acordat victoria formației din Snagov, la masa verde, scor 3-0.
Ce spune regulamentul În situația în care echipa organizatoare nu remediază deficiențele specificate la art. 44.1 din ROAF în maximum 30 de minute de la ora oficială de începere, jocul nu se va mai disputa, iar echipa în cauză va fi sancționată cu pierderea jocului prin forfait. Termenul de 30 de minute se aplică și în cazul în care deficiențele arătate anterior apar după începerea jocului, fiind calculat de la momentul întreruperii meciului de către arbitru.
„Gazdele trebuiau să fie mai atente la acest gen de problemă. A fost o greșeală tehnică care s-a remediat la timp”, Florin Mierea, observator la Lupeni – UTA
„Eu am stat în tribună și nu pot să vorbesc despre problema porții”, Ionuț Popa, director tehnic UTA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER