După victoria de răsunet cu Sevilla, din Liga Campionilor, Unirea a dat piept cu Gloria Bistrița, penultima în clasamentul Ligii I. Petrescu versus Halagian, adică noul și vechiul în Liga I, și-au încercat forțele într-un duel ce părea inegal de la vestiare.
Motivați, dăruiți și concentrați, jucătorii „Bursucului” au ținut să arate încă de la început că nu au chef de surprize. Semedo îl găsește singur pe Onofraș, care din marginea careului țintește încheietura barelor (6). Patru minute mai târziu, Bilașco găsește o pasă filtrantă, Semedo preia pe piept și îl execută în stil de mare jucător pe Albuț. Ratări pe bandă rulantă
Golul primit le toarnă plumb în ghete băieților lui Halagian, care nu reușesc să iasă din propriul careu. Galamaz (13) ratează incredibil cu capul din patru metri, iar Bilașco (28) scapă singur cu portarul bistrițean, se pierde cu firea și lovește lamentabil balonul. Până la finalul primei reprize, Bilașco, Maftei, Semedo și Onofraș se întrec în ratări.
Galamaz, ce execuție!
Lucrurile s-au simplificat și mai mult pentru gazde după eliminarea lui Sânmărtean. Ca și când nu erau destul surclasați în efectiv complet, cu un om mai puțin, bistrițenii nu mai trec decât o singură dată de centrul terenului. Și îl fac erou și pe Galamaz, autorul unei pase ce l-ar face invidios și pe Puyol: călcâi pe spate pentru Bilașco și… 2-0! Păcat pentru Petrescu, care n-a văzut execuția, căci fusese eliminat câteva minute mai devreme.
CLICK AICI PENTRU DESFĂ‚ȘURAREA MECIULUI MINUT CU MINUT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER