Steaua își joacă mâine seară ultima șansă în Europa League. „Roș-albaștrii” au nevoie de victorie, însă moldovenii vor să le încurce calculele. Constantin Arbănaș, românul din echipa Șerifului, spune că meciul cu Steaua nu e special și vrea toate cele 3 puncte.
„Vrem să luăm cele trei puncte. La București nu am putut evolua din cauza unei accidentări. Chiar dacă întâlnesc o echipă din România, nu e un joc special, dacă voi intra în teren voi urma indicațiile antrenorului și voi juca așa cum o fac împotriva oricărui adversar”, a spus Arbănaș.
Echipa Șerif Tiraspol întâlnește, miercuri, de la ora 20.00, formația Steaua, într-o partidă contând pentru etapa a V-a a Ligii Europa, transmisă în direct de Pro TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER