Povești cu români

Mircea Discuțeanu e considerat părintele fotbalului local, iar
Tudor Ilie este una din marele speranțe ale înotului din provincia
francofonă

În Canada trăiesc în jur de 170.000 de români. Dintre aceștia,
1.000 sunt la Quebec, iar 100 au fost în tribunele Colisee Pepsi la
meciul Bute – Andrade.

Tudor Ilie are 12 ani și este una dintre marile speranțe ale
înotului din Quebec. S-a născut în capitala provinciei francofone
în 1997, dar vorbește bine românește. La doi ani, părinții l-au dus
la bazin, pentru a învăța să înoate, iar acum este printre cei mai
buni din provincie și chiar din țară. La ultima competiție a
câștigat șase medalii de aur, probele lui preferate fiind 50 și 200
m fluture, 200 și 400 m liber.
Părinții lui plătesc însă pentru ca fiul lor să facă performanță.
Și nu puțin, 3.000 de dolari pe an. „Statul îmi permite să
recuperez numai 500 din taxele anuale. Dar sunt mulțumit, dacă fiul
meu făcea hochei, aș fi scos 10.000 de dolari din buzunar”, spune
tatăl tânărului sportiv.
Tudor vizează să ajungă mare campion. Nu a auzit de Camelia Potec
sau Diana Mocanu, dar este legat prin fire invizibile de România,
în special de Ardeal. „Îmi place să mănânc slană cu pâine”. Un
obicei moștenit de la bunicii săi din Cluj.

Fost portar la
juniorii lui Dinamo
Mircea Discuțeanu este un domn trecut de 60 de ani. Este de peste
30 de ani stabilit în Canada, iar toată lumea la Quebec îl cunoaște
drept părintele fotbalului local. Fost portar la juniorii lui
Dinamo prin anii 60, bucureștean get-beget, Mircea Discuțeanu a pus
la Quebec, în 1976, bazele unei echipe de fotbal. La 33 de ani
distanță, „Caravelles Sainte Foy” a ajuns să aibă 1500 de jucători
legitimați. Toți visează să ajungă Beckham, dar nu au deocamdată
decât un campionat provincial, în care se joacă doar trei luni
afară, între iunie și august. Copiii sunt dintre cei neadaptați la
hochei. Nu și antrenorii, mulți micuți fotbaliști fiind învățați
mai degrabă să facă body-checkuri decât driblinguri.
Discuțeanu este președintele clubului, dar nu trăiește din fotbal.
„Lucrez la o firmă de consultanță în construcții. Chiar acum am
terminat o sală de sport de 20 de milioane de dolari, constuită pe
structură de lemn”, spune Mircea Discuțeanu, care înainte de a
pleca din România a ajutat, din postura de inginer de concepție, la
construirea Sălii Polivalente din București și a Patrinoarelor
Floreasca și Galați.

Scrima, sport mai
costisitor ca hocheiul
Sorin Paul Pescăruș a emigrat la 39 de ani în Canada. Acum are 54
de ani și i-ar plăcea să coaguleze în jurul său comunitatea
românilor din Quebec. De aceea, obișnuiește să inițieze evenimente
culturale sau sportive. Este specialist în IT, iar la meciul Bute –
Andrade a cumpărat 100 de bilete, pe care le-a repartizat
conaționalilor pentru ca în Pepsi Coliseul să existe un sector
roșu-galben și albastru. „Vrem să se știe că și aici sunt români.
Că o părticică din România trăiește în Canada prin noi”, spune
Pescăruș. Fiul său a fost pe rând mare speranță a Quebecului la
scrimă și la șah. La ambele a renunțat: la scrimă din cauza
banilor, costurile fiind prea mari, 20.000 de dolari pe an, la șah
pentru că prioritate au avut studiile. Acum se pregătește să devină
un chirurg eminent.

Preotul lucrează la o firmă de echipament
sportiv
Părintele Daniel Postolache a ajuns la Quebec solicitat de
comunitatea românilor. Se stabilise inițial la Montreal, dar a fost
chemat pentru că în capitala francofonă nu mai exista un slujitor
al lui Dumnezeu de rit ortodox. Preotul Daniel Postolache dă acum
binecuvântarea românilor în fiecare duminică, le botează copiii,
dar într-o biserică catolică, închiriată pentru slujbe. Nu poate
trăi doar din preoție, așa că în fiecare zi merge serviciu:
lucrează la o firmă de echipament sportiv.
Tudor, Mircea, Sorin și Daniel sunt generații diferite. Au însă
două lucruri în comun: sunt români și știu ce înseamnă sportul.

corespondență din Quebec, de la Alexandru
Enciu