La fotbal, și mai ales între buturi, orice greșeală este speculată. Partida curgea într-o singură direcție, steliștii atacau în valuri, însă un contraatac al „șerifilor” pe final face ca tabela să se modifice.
Columbianul a sărit din bară în bară, a ieșit perfect pe centrări, a blocat la timp. Totul s-a năruit în minutul 83, când Diedhiou trimite un șut slab, Rufay plonjează, însă mingea i se strecoară printre brațe. Gafa lui Zapata e a doua ca „valoare” după cea a lui Bănel, acesta din urmă marcând în propria poartă într‑un meci cu Real Madrid.
Colegii l-au îmbărbătat după meci
Culmea e că, după ce a greșit Zapata, steliștii au reușit să egaleze și cu toate că la Enchede scorul era favorabil lui Fener, eroarea columbianului a compromis șansele de calificare. Finalul partidei l-a găsit pe Zapata cu lacrimi în ochi și cu capul plecat. Rând pe rând colegii l-au îmbărbătat: „Zapata a fost tot meciul «figură», adică cel mai bun de pe teren. Un portar inteligent, care sigur va depăși acest moment nefast”, a declarat mijlocașul Toja.
Un alt coleg, care înțelege perfect drama prin care trece Zapata, Romeo Surdu, a spus la final: „Zapata a greșit, asta e, nu trebuie să-l condamnăm. Oricine poate greși, și eu am greșit de atâtea ori”. Ionuț Rada a sărit și el în apărarea coechipierului. „Postul lui Zapata e predispus la asemenea greșeli, însă el a apărat foarte bine pe toată durata meciului”, a adăugat fundașul stelist.
„Îmi pare rău că am greșit la acea fază. M-am gândit imediat că echipa va suferi din cauza mea. Păcat, apărasem bine până atunci”, Robinson Zapata, portar Steaua
CLICK AICI PENTRU A VEDEA GAFA LUI ZAPATA DIN MECIUL CU SHERIFF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER