Clubul Rulmentul Brașov a depus, joi, un memoriu la Federația Română de Handbal, după ce Comisia de Competiții a acestui for a penalizat gruparea brașoveană cu pierderea a cinci meciuri la masa verde.
„Nu aveam cum să stăm cu mâinile în sân. Este o decizie aberantă și cu siguranță nu va rămâne așa. Este incredibil felul în care s-a interpretat regulamentul, aceasta fiind după părerea mea greșeala pe care au făcut-o cei din comisie. Am vorbit cu Cristian Gațu și i-am explicat punctul nostru de vedere. Nu avem cum să fim penalizați că am folosit două junioare, pe Alexandra Gogorița și Carmen Ilie, care nu mai sunt legitimate la niciun alt club, deci nici măcar nu ar avea unde să mai joace. Vorbim totuși de două componente ale lotului de tineret. Conform regulamentului, nu ai voie să folosești mai mult de patru junioare, astfel că nu pot accepta raționamentul după care am fost noi penalizați„, a declarat directorul sportiv al clubului Rulmentul, Mircea Cucuian.
Vicecampioana României la handbal feminin, Rulmentul Brașov, a fost penalizată, miercuri, cu pierderea a cinci meciuri la masa verde (scor 0-10), pentru că nu a aliniat în cinci meciuri câte 10 jucătoare senioare, din cele 14 care se înscriu pe foaia oficială de joc.
Rulmentul Brașov a fost penalizată cu cinci puncte în clasament, ocupând în prezent locul 13, cu doar un punct, după ce în ultimele etape din Liga Națională nu reușise să adune 10 jucătoare în total pe banca tehnică.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER