Naționala țării noastre se numără printre favoritele Mondialului din China, alături de, în principal, Norvegia și Rusia. ProSport vă prezintă cinci motive pentru care suntem îndreptățiți să ne închipuim că România se poate clasa cel puțin pe podium pe 20 decembrie.
1. Experiența Aruncând o privire asupra lotului, se poate constata că România se prezintă la Mondiale cu o echipă extrem de experimentată. Matematic vorbind, un prim „7” al primei reprezentative a adunat o medie de peste 5,5 turnee finale (n.r. – am luat în considerare Mondialele, Europenele și Jocurile Olimpice). Cristina Vărzaru și Carmen Amariei sunt lideri la acest capitol, fiecare jucând în câte opt turnee finale.
2. CertitudineaDin punctul de vedere al vârstei, 21 de ani, Cristina Neagu, una dintre principalele arme ale naționalei, poate fi considerată mezina lotului. Jucătoarea Oltchimului a depășit însă faza de „tânără speranță”, transformându-se într-o certitudine. Maturitatea a căpătat-o și în urma celor trei turnee finale pe care le-a disputat până acum. Neagu se anunță o candidată serioasă la MVP-ul turneului final.
3. Omogenitatea Trupa lui Radu Voina se distinge și printr-o echipă închegată. Nu mai puțin de 11 handbaliste din cele 18 care au efectuat deplasarea în China provin de la campioana țării, Oltchim. Practic, automatismele și relațiile de joc sunt formate, iar jucătoare precum Vărzaru sau Amariei, care activează în Danemarca, se pot integra lejer într-un sistem folosit săptămână de săptămână la Vâlcea.
4. Motivația Tricolorele s-au bătut pentru primele locuri la ultimele două Mondiale, însă au ratat și în 2005, și în 2007 clasarea pe cea mai înaltă treaptă. Pentru unele fete din această națională considerată „The Best” în România, precum Amariei sau Lecușanu, ar putea fi o ultimă ocazie de a da lovitura și la nivel de lot național. Astfel, ambițiile acestor handbaliste sunt duse, probabil, până la extrem.
5. Traseu Calificarea în faza a doua nu poate fi pusă la îndoială, Tunisia, Japonia sau Chile fiind adversari exotici. Bătălia pentru prima poziție în Grupa C, importantă, având în vedere că meciurile directe vor conta pentru faza următoare, se dă cu Norvegia și Ungaria. Dacă nordicele se bazează pe o echipă cel puțin la fel de solidă ca și România, în schimb, țara vecină va evolua fără vedetele Gorbicz și Palinger. În grupa principală, naționala ar putea da peste Spania, China și Coreea de Sud, adversari de luat în seamă, dar accesibili.¢
12 handbaliste din cele 18 selecționate au jucat cel puțin la un Campionat Mondial
3 debutante are România în lot care joacă pentru prima dată într-un turneu final: Pușcașu, Smedescu și Moldovan 1,77 metri este media de înălțime a trupei lui Radu Voina
8 finale mici sau mari de Campionat Mondial a jucat România în cele 18 ediții. În trei rânduri a luat și medalie
27 de ani este media de vârstă a lotului reprezentativ
„7”-le de bază al României portar: Ungureanu (3 turnee finale) extreme: Vărzaru (8), Maier (7) pivot: Stanca (5) linia de nouă metri: Lecușanu (5), Neagu (3), Amariei (8) Media: 5,57 turnee finale / jucătoare
Cu toate că a afectat aproape jumătate din echipă, „gripa păcătoasă”, după cum a caracterizat-o Radu Voina, nu va influența planul de joc al primului meci de mâine, cu Chile (ora 11:15, în direct pe TVR 1).
„Medicamentele împotriva răcelii își fac efectul și cred că ce a fost mai rău a trecut. Fetele care au fost prinse mai rău au început deja să își revină, trag și ele pentru a se pune mai repede pe picioare. Oricum, se fac eforturi de toate părțile. Sper ca până la ora meciului totul să fie bine„, a declarat selecționerul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER