Poli Iași și Gloria Bistrița au terminat la egalitate, scor 0-0, la capătul unui meci care i-a adormit pe spectatorii veniți să-și susțină favoriții. Petre Grigoraș nu este însă mulțumit de rezultat. Tehnicianul echipei din Copou se plânge de lipsa de valoare a lotului.
„Sunt extrem de supărat. Ne-am dorit foarte mult victoria azi pentru a avea o iarnă cât de cât liniștită. Am avut câteva ocazii, dar nu am reușit să marcăm. Nu vreau să caut motive pentru acest semieșec, dar poate nu se știe ce probleme sunt la această echipă. Nu pot spune că jucătorii nu și-au dorit victoria, dar momentan aceasta este valoarea noastră. Nu putem juca precum Barcelona, când noi avem jucători de Divizia B. Vrem la mijlocul clasamentului, dar atât putem deocamdată”, a declarat Grigoraș.
La finalul meciului, Grigoraș a avut un schimb dur de replici cu un suporter, care l-a acuzat că a distrus echipa și i-a spus mai bine să plece la Constanța sau la Galați.”Vreau să le spun celor care mănâncă ce nu se mănâncă, faptul că am găsit la Iași mulți jucători care nu au față de prima ligă. Nu eu am distrus aceatsă echipă”, a declarat Grigoraș, care i-a răspuns fanului că rămâne în continuare la Iași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER