Basarab Panduru i-a felicitat pe Mihai Stoichiță și pe elevii săi după victoriile reușite în ultimele minute ale partidelor cu FC Vaslui și Universitatea Craiova.
Managerul Stelei l-a lăudat și pe artizanul celor două succese, Janos Szekely, care a înscris de fiecare dată în minutele de prelungire.
„Nu mă așteptam să câștigăm cu Vaslui și Craiova, dar nici să pierdem cu Astra în ultimul minut. A fost meritul antrenorului și jucătorilor că au crezut în șansa lor, la Craiova chiar am avut de două ori noroc. Ar fi bine să nu mai stăm până în ultimul minut, pentru că nu știu cât mai merge așa. Szekely este omul momentului la Steaua, e un jucător în formă și asta s-a văzut atunci când a dat multe centrări de gol. Toată echipa trebuie felicitată pentru ce a făcut până acum”, a declarat Panduru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER