Antrenorul echipei Astra Ploiești, Nicolo Napoli, a precizat că, în opinia sa, jucătorul Cristi Munteanu nu a avut respect față de colegii săi înaintea partidei cu Dinamo, încheiată la egalitate, scor 1-1.
„Nu am afirmat niciodată că el va fi titular cu Dinamo. Am decis ca să apelez la un portar înalt, ca Miron, care a apărat în ultima lună. A fost decizia mea, nu o lipsă de respect la adresa lui Munteanu. Eu cred că el nu a avut respect pentru colegii săi înaintea unui meci important„, a menționat antrenorul.
Tehnicianul italian a dezmințit faptul că schimbările din meciul cu Dinamo i-ar fi fost dictate de patronul Ioan Niculae. „Cât sunt aici, eu decid schimbările, nu îmi sunt impuse. Sunt atât de încăpățânat, încât, dacă mi se spune să fac un anumit lucru, fac tocmai pe dos”, a încheiat Napoli.
Portarul echipei Astra Ploiești, Cristi Munteanu, a fost exclus din lot în urma „ieșirilor sale inadmisibile din vestiar și declarațiilor mincinoase și defăimătoare la adresa antrenorului Nicolo Napoli”, decizia fiind anunțată pe site-ul clubului. „Totul s-a produs din momentul în care antrenorul a hotărât titularizarea lui Miron, preferat pentru un meci în care se anticipa (și așa s-a întâmplat!) că Dinamo va juca cu mingi înalte. Cel ce a decis la penaltiuri calificarea în meciul din Cupa României cu FC Timișoara acuzase dureri lombare la sfârșitul săptămânii trecute, ceea ce a determinat intrarea sa într-un program special. Supus unor amănunțite investigații medicale, Bogdan (n.r.- Miron) a primit avizul de specialitate marți, iar testul specific efectuat, pe teren, l-a confirmat apt de joc”, se preciza în comunicat.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER