Ratarea calificării în optimile Ligii Campionilor pare să destrame Urziceniul. Doi dintre cei mai importanți patroni din Liga I, Marian Iancu (foto) și Gigi Becali, confirmă mai mult sau mai puțin acest lucru.
Primul care a atras atenția a fost Gigi Becali. „Poate vinde toți jucătorii, toată echipa și cu asta basta. O să vedeți voi că asta o să facă! Echipa o dă gratis, dar vinde jucătorii. Ia pe Bilașco câteva sute de mii, pe portar ia un milion, pe Dănălache 2-300 de mii și tot așa. Tot se strâng 5-6 milioane”, a uimit patronul Stelei.
Acesta era doar începutul, pentru că bossul lui Poli Timișoara, Marian Iancu, a detonat bomba: „Bucșaru a trimis intermediari la mine ca să cumpăr echipa cu 5 milioane de euro”. Iancu a refuzat însă oferta patronului echipei ialomițene, dar, după cum spune el, și alți oameni din fotbal au fost abordați pentru a prelua actuala campioană. „Din câte știu eu, au mai fost și pe la alții, dar nimeni nu a vrut să cumpere. Proiectul Unirea Urziceni nu este unul de viitor”, a încheiat patronul de pe Bega.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER