Radu voina, selecționerul naționalei feminine de handbal, a declarat că presiunea partidei le-a afectat pe elevele sale, iar ratarea calificării în semifinalele turneului final reprezintă o mare deziluzie.
„A fost un meci cu tensiune mare, aveam nevoie de victorie să mergem mai departe și poate că asta ne-a afectat. De acum va fi infernal pentru că e o dezamăgire mare. Deziluzia e foarte mare, nu ne rămane decât să murim frumos. E ușor să vorbesc, dar eu sper să ne putem remonta și să terminăm turneul așa cum trebuie”, a declarat Radu Voina pentru Newsin, citat de sport.ro
Antrenorul echipei reprezentative afirmă că cel mai mare regret îl reprezintă faptul că jucătoarele sale nu au putut lupta pentru o medalie, la probabil ultimul turneu final, pentru multe dintre ele.
„Cel mai rău îmi pare de jucătoarele care probabil se află la ultimul turneu final, chiar dacă ele spun că nu s-au hotărât ce vor face. Am ratat o șansă imensă. Nici nu mai am puterea să gândesc, nu știu ce să mai spun”, a încheiat Voina.
România a pierdut la doar un gol diferență, scor 25-26, confruntarea cu Spania, ratând astfel accederea în semifinale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER