Tehnicianul echipei Standard Liege, Ladislau Boloni, a recunoscut, după eșecul suferit de echipa sa, cu lanterna roșie a campionatului belgian, Roulers (0-1), că elevii săi au avut o evoluție modestă, dar a refuzat să vorbească de viitorul său la formația din Liege, potrivit La Derniere Heure.
„Spunem că suntem ambițioși, că vrem să câștigăm totul. Totuși, acestea sunt doar vorbe în vânt, dacă nu reușim să le traducem în fapte. Nu pot scoate nimic pozitiv după acest joc. La meciul contra echipei AZ Alkmaar comportamentul echipei și performanțele sale s-au dovedit extrem de bune. Cu Roulers însă, nu am eliminat nici oboseală mentală, nici cea fizică ce a rezultat după acea seară pozitivă”, a punctat Boloni
După eșecul de sâmbătă, Standard Liege se află pe locul șapte (26 de punte), la 18 puncte de ocupanta primului loc a campiontului, Anderlecht Bruxelles, iar Boloni precizează că, pentru moment, titlul de campioană nu se mai poate lua în discuție. „În situația noastră actuală, alte probleme cer toată atenția noastră. Multe alte probleme”, a punctat antrenorul român
Întrebat de jurnaliștii belgieni dacă se teme de postul său pe banca tehncă a echipei din Liege, Boloni a răspuns: „Lăsați-mă în pace”.
Cotidianul La Derniere Heure se întreabă, în ediția sa on-line, dacă Boloni mai este capabil să mai rezolve acestă situație în care se află Standard, cerând conducerii clubului să ia măsuri „pentru a opri acest abces”. „Antrenorul mai poate reaprinde focul? Conducerea trebuie, extrem de rapid să ia măsuri pentru a stopa acest abces. Boloni nu mai pare nici chiar iritat, ci pare copleșit aflat în dificultate, dar și puțin resemnat”, noteză publicația citată.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER