„Nașul”,** sub asediu!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe final de an, conducătorii cluburilor din Liga I s-au reunit
în Adunarea Generală a LPF, într-o ultimă încercare de a avea și în
continuare dreptul de a apela la arbitraje străine.
Tocmai într-un moment în care Mircea Sandu, cu probleme de
sănătate, nu putea replica și tocmai la doar câteva săptămâni după
ce Comitetul Executiv al FRF decisese interzicerea aducerii
brigăzilor străine din retur, președinții de club au pus la cale un
contraatac. Ei au votat ieri pentru continuarea cu delegările de
arbitri străini, nesocotind că UEFA a recomandat tuturor
federațiilor membre aderarea la o convenție prin care să fie
aplicate reguli unitare în arbitrajul din toate țările, iar România
era printre ultimele țări care nu are semnat acest acord.

Totul se
joacă pe 21 decembrie

Mișcarea de forță de ieri constă într-o cerere a LPF către FRF,
prin care să se solicite arbitri străini și pentru retur. „Este
vorba de arbitri de elită din străinătate. Și doar de un procent
mic de meciuri, poate 10%, acolo unde
într‑adevăr miza este foarte mare”, a precizat ieri Valentin
Alexandru, secretarul general al LPF.
Este de văzut acum dacă pe 21 decembrie, când este programat un nou
Comitet Executiv, viziunile diferite pe care le au conducătorii de
cluburi și șefii FRF vor degenera într-un conflict.

Îi cer transparență totală lui Vasile Avram

Președinții cluburilor i-au cerut ieri președintelui CCA, Vasile
Avram, care a fost și el prezent la Adunarea Generală, transparență
în ceea ce privește sancțiunile dictate arbitrilor care greșesc.
„S-a solicitat transparența CCA privind delegările, criteriile de
delegare și chiar sancțiunile aplicate arbitrilor. Am înțeles de la
domnul Avram că FIFA interzice însă afișarea pe site a
sancțiunilor. Eu n-am găsit în regulamentul FIFA acest paragraf,
dar domnul Avram mi-a promis că ni-l va pune la dispoziție. S-a
discutat și problema recuzărilor și s-a ajuns la un compromis, în
sensul că nu se vor mai admite recuzări, dar CCA nu va mai delega
un timp anumiți arbitri acolo unde au fost, să le spunem, arbitraje
ostile”, a mai explicat Valentin Alexandru.

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×