Comisia Arbitrilor de fotbal din Bulgaria a fost dizolvată, luni, iar opt arbitri au fost suspendați pe o perioadă nedeterminaă din cauza arbitrajelor slabe la meciurile de sâmbătă și duminică, a anunțat Federația Bulgară de Fotbal.
„Comisia de arbitri formată din șapte membri, care desemnează arbitri pentru meciurile din campionat și Cupa Bulgariei, a fost dizolvată”, a declarat purtătorul de cuvânt al federației, Pavel Kolev.
Comitetul Executiv al federației bulgare urmează să numească o nouă comisie în ședința din 18 decembrie.
Opt arbitri nu-și mai pot face meseria pentru o perioadă nedeterminată din cauza arbitrajelor la meciurile din Cupa Bulgariei: Cerno More Varna – Levski Sofia și ȚSKA Sofia – Litex Loveci.
Președintele federației Borislav Mihaïlov le-a reproșat acestor arbitri „greșeli flagrante”, fără a furniza detalii privind natura acestor greșeli.
Presa bulgară și fanii au criticat arbitri pentru că au anulat un gol formației Levski la meciul cu Cerno More, pierdut cu scorul de 1-4. Cealaltă greșeală a fost neacordarea unui penalti formației Litex Loveci, care a pierdut, scor 0-1, cu ȚSKA.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER