Fotbaliștii lui Andrea Mandorlini au avut promiși bani numai pentru ieșirea din faza grupelor: 30.000 de euro de căciulă.
140.000 de euro au primit clujenii de la UEFA pentru victoria cu FC Copenhaga, aceeași sumă urmând să intre în contul echipei dacă clujenii vor trece de PSV. Însă fotbaliștii din Gruia nu vor primi niciun euro pentru punctele obținute în grupe. Motivul? Șefii au decis la începutul sezonului să îi premieze pe fotbaliști numai dacă vor trece în primăvara europeană, cu 30.000 de euro de căciulă. „Am avut o înțelegere la începutul sezonului cu jucătorii, rămâne valabilă. Chiar dacă vor bate pe PSV, nu le vom da niciun ban. Costurile deplasărilor au fost destul de mari în Europa League”, a spus unul dintre șefii echipei pentru ProSport.
Azi e anunțată ninsoare abundentă
Nu doar adversarul de azi le dă bătăi de cap elevilor lui Mandorlini, ci și vremea proastă de afară care s-a înrăutățit în ultimele zile, iar prognoza din această seară nu este deloc îmbucurătoare. Ninsoarea care s-a abătut asupra Clujului i-a pus în gardă pe „feroviari”, care nu au deloc amintiri plăcute cu zăpada. În martie anul acesta, în etapa a XX-a a campionatului trecut, partida de pe teren propriu împotriva Rapidului a fost întreruptă în minutul 70 timp de zece minute din cauza ninsorii abundente. De această dată, ardelenii și-au luat toate măsurile de precauție mai ales că la ora meciului sunt anunțate minus cinci grade Celsius și ninsoare, stratul de zăpadă putând să atingă 20 de centimetri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER