Elevii lui Stoichiță rămân în continuare fără victorie pe teren propriu în cupele europene, după patru ani
Steaua a jucat curajos în meciul de aseară cu Twente (1-1), deși nu mai avea nicio șansă de calificare mai departe în Europa League. Aveau, totuși, un obiectiv ce ținea mai degrabă de orgoliu, acela de a învinge din nou după patru ani în Ghencea, într-un meci de cupă europeană. Mai ales că îl aveau ca adversar pe MacLaren, englezul care le-a furat visul unei finale de Cupă UEFA în 2006. Totul a părut înghețat, însă, în Ghencea.
Pentru olandezi, miza exista, însă încă din startul meciului au avut surpriza să constate că românii jucau ca și cum cele trei puncte puse în joc aveau vreun rost și pentru ei. Steve MacLaren a abordat partida din Ghencea cu o formulă superofensivă, 4-3-3, dar roș-albaștrii au blocat din start orice încercare a olandezilor de a construi, motivați fiind mai degrabă de o revanșă în fața antrenorului englez care a antrenat-o și pe Middlesbrough. Din nou Kapetanos Întâmplător sau nu, steliștii au deschis scorul relativ ușor, Kapetanos profitând de o gafă a portarului advers, care a bâlbâit o minge centrată nu cu foarte multă putere de către Nicoliță. Astfel că roș-albaștrii conduceau cu 1-0 încă din minutul 18. Olandezii au încercat să aducă mai multe mingi în careul lui Zapata, însă până la urmă golul lor egalizator a venit datorită unui șut de la distanță semnat de Stam în minutul 36. Până la pauză, fotbalul a înghețat, jucătorii ambelor echipe gândindu-se mai degrabă la ceaiul fierbinte ce îi aștepta la vestiare.
Nimic bun după pauză
De la cabine, cele două formații au ieșit mult mai liniștite. Olandezii nu prea au mai riscat nimic în jocul lor, ei încercând să conserve rezultatul înregistrat la pauză, pentru că auziseră deja scorul de la Istanbul, acolo unde Fener o alunga din Europa pe Sheriff. Deci nu aveau de ce să-și facă griji. Steliștii au plimbat și ei balonul atât cât le-a permis adversarul, gândul vacanței fiind mai prezent în mintea lor decât ideea de a marca golul primei victorii după patru ani în grupele unei competiții europene.
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI REZUMATUL PARTIDEI DIN GHENCEA
Urmărește aici comentariul LIVE TEXT al partidei
Min. 90+3 FINAL. Steaua-Twente 1-1
Min. 90+1 Ocazie uriașă a Stelei. Nicoliță reia cu stângul, din zonă centrală, de pe linia careului mare, peste poarta lui Twente
Min. 90 Meciul se va prelungi cu 3 minute
Min. 90 Lovitură liberă pentru Steaua, Tănase trimite direct în brațele lui Boscheker
Min. 84 Intervenție foarte bună a lui Zapata, după o lovitură de colț
Min. 83 Ocazie mare pentru Twente. Rada blochează șutul lui Nkufo din 7 metri
Min. 81 Dayro Moreno încearcă un șut din afara careului, slab, reține Boscheker fără probleme
Min. 78 Galben pentru Ninu, pentru un fault
Min. 78 Stoichiță face și el ultima schimbare. Ochiroșii în locul lui Szekely
Min. 76 Ultima schimbare la oaspeți. Intră Akram, iese Tiote
Min. 75 Nicoliță execută un corner, Rada trimite cu capul mult pe lângă poartă
Min. 74 Mutare și la Twente. Iese Heubach, intră Rajkovic
Min. 72 O nouă schimbare la Steaua. Dayro Moreno în locul lui Bicfalvi
Min. 67 Șut bun al lui Nkufo, puțin pe lângă poarta Stelei, după o gafă mare a lui Ninu
Min. 66 Tănase îl lansează pe Kapetanos, dar Wisgerhof intervine în ultimul moment și respinge balonul din fața stelistului
Min. 63 Schimbare și la Steaua. Intră Ninu în locul lui Golanski
Min. 62 Schimbare la Twente. Iese Ruiz, intră Parker
Min. 58 Lovitură liberă pentru Twente, în cele din urmă Ruiz trimite mult peste poarta lui Zapata
Min. 57 Galben pentru Golanski, pentru o intrare mai tare asupra lui Tiote
Min. 55 Un nou balon pentru Kapetanos, intervine în ultimul moment un fundaș olandez și respinge din fața atacantului stelist
Min. 52 Lovitură de colț pentru Twente. Perez aruncă balonul la bătaie în careul stelist, respinge Toja cu capul
Min. 48 Lovitură liberă pentru Steaua, de la mare distanță, după un fault asupra lui Golanski. Minge deviată pentru Tănase, care încearcă poarta, Boscheker e pe fază
Min. 46 A început repriza secundă
Min. 45 PAUZĂ‚. Steaua-Twente 1-1
Min. 40 Perez execută lovitura liberă de pe partea dreaptă, dar resping steliștii
Min. 39 Rada vede și el un galben, pentru că l-a blocat pe Ruiz. Avertisment destul de ușor acordat de centralul partidei
Min. 36 Tănase primește un galben pentru proteste, după ce a cerut prea vehement un avertisment pentru un olandez care-l faultase
Min. 35 GOL TWENTE. Stam egalează cu un șut de la aproape 30 de metri, dar balonul a fost deviat serios de Ghionea. Steaua-Twente 1-1
Min. 30 Golanski încearcă o pasă pentru Kapetanos, de pe dreapta, reține portarul lui Twente
Min. 29 Nicoliță centrează de pe partea stângă, pentru Kapetanos, prea înalt însă
Min. 25 Centrare pentru Ruiz, Zapata se înalță se reține
Min. 23 Încercare de lansare pentru Perez, balonul iese în afara terenului
Min. 18 GOL STEAUA. A marcat Kapetanos. Nicoliță a centrat de pe stânga, în fața porții, Boscheker a gafat incredibil, după ce a plonjat pe lângă minge, iar atacantul grec a împins balonul în plasă, din 5 metri. Steaua-Twente 1-0
Min. 15 Centrare pentru Nkufo, iese și boxează Zapata
Min. 13 Centarea lui Szekely, de pe dreapta, este prinsă de goalkeeper-ul lui Twente
Min. 10 Lovitură liberă pentru roș-albaștri, de la 25 de metri, dintr-o zonă centrală. Execută Toja, la colțul scurt, prinde Boscheker
Min. 9 Prima ocazie aparține Stelei. Pasă filtrantă a lui Szekely, pentru Tănase, ultimul pătrunde pe centru și șutează de la 14 metri, în brațele lui Boscheker
Min. 8 Cursă impetuoasă a lui Bicfalvi, pe partea stângă, stopată de un jucător al lui Twente
Min. 2 O primă încercare de lansare pentru Nkufo, balonul iese în aut de poartă
Min. 1 A început partida
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Stoichiță și McClaren s-au decis asupra echipelor de start:
STEAUA 4-4-2
Zapata – Golanski, Rada, Ghionea, Emeghara – Szekely, Bicfalvi, Toja, Nicoliță – Kapetanos, Tănase
Rezerve: Tătărușanu, Ochiroșii, Dayro Moreno, Onicaș, Ninu
Antrenor: Mihai Stoichiță
TWENTE 4-3-3 Boscheker – Stam, Wisgerhof, Kuiper, Heubach – Brama, Perez, Tiote – Ruiz, Nkufo, Stoch
Rezerve: Mihaylov, Rajkovic, Parker, De Jong, Akram, Vujicevic, Bannink
Antrenor: Steve McClaren
Steaua e în afara Europei, dar vrea să părăsească competiția cu fruntea sus. Înaintea partidei din Ghencea cu Twente, Stoichiță anunța că vrea să o ajute și pe Șeriff Tiraspol, fosta sa echipă.
Moldovenii sunt în luptă directă cu olandezii pentru poziția secundă din grupa H, și au nevoie de un miracol la Istanbul, cu Fenerbahce, dar și de o mână de ajutor din partea roș-albaștrilor. Un succes pe „Șükrü SaracoĂŸlu” cumulat cu un egal în Ghencea sau o victorie a Stelei, i-ar duce pe „șerifi” în 16-imile Ligii Europa.
Partida tur s-a încheiat la egalitate, 0-0, prima dispută a celor de la Twente cu o echipă românească. Steaua, pe teren propriu în echipele europene, s-a mai întâlnit de trei ori cu echipe din Olanda: a pierdut două meciuri și a câștigat unul.
În plus, pe teren propriu, roș-albaștrii nu au mai câștigat în cupele europene, în faza grupelor, de 11 meciuri! Și nu au marcat, încă, în acest sezon, pe Ghencea. De partea cealaltă, Twente nu a câștigat decât de două ori în deplasare, în ultimele 13 partide, dar ambele victorii au fost în fața unor adversari tari, O. Marseille, și, mai recent, Fenerbahce.
De notat și întâlnirea Stelei cu omul care i-a răpit șansa unei finale de Cupa UEFA. În sezonul 2005-2006, roș-albaștrii antrenați pe atunci de Olăroiu au pierdut calificarea în ultimul minut al returului cu Boro, echipă condusă de actualul tehnician al lui Twente.
Steaua – Twente Enschede, din etapa a VI-a, ultima a grupei H a Ligii Europa, este LIVE la ProTV, azi de la 22.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER