Serie A și Eredivisie sunt două dintre campionatele europene cele mai afectate de zăpadă. Doar câteva partide s-au putut desfășura în Olanda. În ligile inferioare din Germania, Anglia și Scoția au fost multe abandonuri, iar Italia a intrat și ea sub dictatura albă. După ce Serie B a fost afectată pe jumătate, au fost amânate și patru meciuri din primul eșalon: Bologna – Atalanta (foto), Fiorentina – AC Milan (în care se preconiza introducerea surpriză a lui Mutu), Genoa – Bari și Udinese – Cagliari.
N-a scăpat nici Belgia, Standardul lui Bölöni luând pauza de Crăciun mai devreme. Mouscron a preferat să nu se prezinte la meciul cu Cercle Brugge, pierdut la masa verde cu 5-0, de teamă să nu se accidenteze jucătorii, care astfel nu ar mai putea fi vânduți în ianuarie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER