Brașovul dă trei jucători în echipa turului de campionat, CFR, Urziceni și Rapid câte doi, iar Dinamo și Vasluiul au câte un reprezentat.
Acestea sunt vedetele primei jumătăți a Ligii I conform notelor acordate de ProSport.
Am impus o singură condiție. Pentru ca media să fie relevantă, s-au luat în calcul jucătorii cu cel puțin 11 meciuri disputate în tur. Asta a exclus, spre exemplu, un fotbalist de top, Apostol, care a avut doar nouă notări. Apoi, în caz de egalitate, a contat numărul mai mare de meciuri jucate. Marile absente sunt Steaua și FC Timișoara. Kapetanos și Zapata au ratat la limită prezența între titulari, fiind pe locul al doilea pe postul lor. În schimb, la Timișoara, Bucur a plătit tribut meciurilor mai slabe făcute într-o parte a turului, având doar 1,81 media. Olteanul Florin Costea, o altă vedetă, s-a „scufundat” odată cu rezultatele proaste ale Craiovei. La fel cum Ioniță s-a ridicat odată cu Rapidul și are, de departe, cea mai mare medie a turului (2,81), singurul care se apropie de 3!
Interesant e faptul că Urziceniul a păstrat aceiași doi jucători ca în echipa campionatului precedent, Arlauskis și Galamaz. Iar performera, FC Brașov, deși se află pe locul șapte, are trei reprezentanți. Motiv pentru brașoveni să spere că mai dreg bugetul dacă reușesc să-l vândă măcar pe unul dintre Ezequias, Rui Duarte și Roman. Și mai interesant, toți cei trei joacă pe benzile laterale, un capitol la care multe echipe, chiar de top, au probleme.
În fine, românii domină pentru prima oară în ultima vreme echipa de top: șase jucători sunt „de-ai noștri”, în timp ce doar cinci vin de afară: doi portughezi, doi brazilieni și un lituanian.
ACEASTA ESTE ECHIPA TURULUI! ARLAUSKIS – RUI DUARTE, GALAMAZ, CADU, EZEQUIAS – MUREȘAN – MIHAI ROMAN, WESLEY, HEREA – IONIȚĂ‚, ANDREI CRISTEA
13, 6 milioane de euro valorează echipa turului conform transfermarkt
2 echipe din primele opt clasate nu au niciun jucător în echipa turului: Steaua și Timișoara
3 marcatori din top 10 al turului sunt în echipa primei jumătăți de campionat: Herea (8 goluri), Wesley și Ioniță (6)
2 jucătoridin echipa campionatului trecut nu mai joacă în România, J.P. Andrade și Pereira
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER