UPDATE 13:55: Dan Petrescu va semna cu o echipă din Rusia care se află în partea a doua a clasamentului. Tehnicianul s-a dus în Rusia strict pentru partea financiară, deloc de neglijat, lăsând performanța în plan secund.
Dan Petrescu a surprins pe toată lumea după ce a anunțat că și-a reziliat contractul, anunță Realitatea TV, care anunță și un posibil succesor: selecționerul Răzvan Lucescu. Însă dorința lui Bucșaru are șanse mici să se îndeplinească. FRF nu-i permite lui Lucescu jr. să plece. ProSport a scris în urmă cu patru zile că „Bursucul” va pleca în această iarnă, însă atunci informația a fost dezmințită.
Ruptura este confirmată și de Felix Grigore, directorul general al Urziceniului: „Am reziliat contractul de comun acord cu Dan Petrescu. Urmează să semnăm actele luni, dar s-a ajuns la această decizie după o discuție cu el”, a spus Grigore pentru MEDIAFAX
Tot Realitatea TV susține că decizia antrenorului după o ceartă cu Dumitru Bucșaru. Patronul ialomițenilor nu i-a garantat că nu va vinde niciun jucător în această iarnă. În plus, „Bursucul” are o ofertă foarte tentantă din Rusia. Jucătorii sunt surprinși și susțin că Petrescu încă nu i-a anunțat de decizia pe care a luat-o.
„Nici nu ne vine sa credem că a plecat. Am vorbit cu el când am luat vacanță și acum câteva zile. Nu ne-a zis nimic. Încă nu știm cine va fi antrenor. Nu ne așteptam la așa ceva. Eu aș vrea să cred că va rămâne în continuare”, a spus Marius Bilașco la Realitatea
Televiziunea Sport.ro va dezbate știrea zilei în Specialul de la ora 16.00! Nu rata cele mai importante reacții!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER