Dumitru Bucșaru confirmă despărțirea de Dan Petrescu și spune că acest moment era inevitabil. Patronul ialomițenilor a declarat că respectă decizia „Bursucului” și că nu va încerca să-l convingă pe acesta să rămâna și în retur. Finanțatorul campioanei mai spune că responsabilitatea instalării unui nou tehnician îi aparține în totalitate lui Mihai Stoica.
„A fost o despărțire amiabilă.Îl înțeleg pe Dan Petrescu că vrea să plece la mai bine. Asta e viața antrenorilor, vin și pleacă. Ne-am strâns mâna, ne-am urat succes reciproc și îi urez să fie bine în continuare. MM Stoica se va ocupa de aducerea unui alt antrenor”, a declarat Bucșaru pentru www.sport.ro
Dan Petrescu a anunțat astăzi că nu va mai continua la Urziceni și din retur, viitoarea sa destinație fiind un club din a doua jumătate a clasamentului din Rusia. ProSport a publicat în ediția tipărită de pe 22 decembrie motivele care l-au împins pe tehnicianul declarat „cel mai bun antrenor român al anului” să ia această decizie. Citește aici textul publicat de ProSport în urmă cu patru zile.
De la 16:00, Sport.ro dezbate pe larg despărțirea lui Dan Petrescu de campioana României. Nu rata „Informația” de la 16:00!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER