Mijlocașul Unirii Urziceni, Dinu Todoran, a afirmat că și-ar dori ca selecționerul Răzvan Lucescu să antreneze formația ialomițeană, dar este conștient că jucătorii nu pot lua această hotărăre și nu pot convinge Federația Română de Fotbal să-i permită lui Lucescu jr să vină pe banca Unirii.
„O luăm de la zero și sperăm să facem treabă bună și în continuare. Normal că ne-am bucura să vină Răzvan Lucescu la noi, este un antrenor foarte bun și cu siguranță am face treabă împreună. Din păcate, am înțeles că federația nu ar vrea să își dea acordul, și nu cred că avem noi forța să îi convingem să ni-l lase antrenor”, a declarat Todoran, care regretă despărțirea de Dan Petrescu deși el nu era unul dintre titulari: „Noi am crezut că e o glumă, dar apoi ne-am dat seama că e serios și am fost șocați. Îl regret pe Mister, și chiar dacă eu nu jucam, eram un grup unit și se poate spune că eram echipă în adevăratul sens al cuvântului”, a încheiat Todoran.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER