Rămasă fără portar titular, după ce Stoian Kolev a „dezertat”, formația Oțelul e în continuare în căutare de soluții pentru a acoperi postul de apărător al buturilor gălățene. Deși Marius Mindileac s-a aflat pe lista de achiziții din această iarnă a „oțelarilor”, portarul de la FCM Dunărea Galați nu va mai face trecerea la trupa condusă de Dorinel Munteanu.
Conducerea Oțelului a decis să renunțe la goalkeeperul în vârstă de 31 de ani, precizând că, deși acesta corespundea cerințelor clubului, pe lista priorităților se află acum alți jucători, printre care și un portar care face parte din lotul unei echipe naționale calificate la Campionatul Mondial din Africa de Sud.
„Mindileac este un fotbalist bun, dar ne-am orientat pe alte piste. Vom aduce un goalkeeper de valoare, face parte din lotul unei echipe calificate la CM din Africa de Sud”, a comentat Marius Stan.

Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER