George Copos spune că singura șansă a Rapidului să supraviețuiască anului 2010 este să cucerească un nou titlu în Liga I. Patronul giuleștenilor spune că principalul „hop” va fi în februarie, când va fi nevoit să scoată din buzunar aproximativ șase milioane de euro. Copos promite că va face tot ce depinde de el ca „vișinii” să termine campionatul pe primul loc și anunță că niciun jucător nu este de vânzare.
„Ne propunem să câștigăm acest campionat pentru a salva Rapidul de la faliment. Important e să trecem de momentul „februarie”, când va trebui să plătim licența și e vorba de câteva milioane, șase milioane […] Nu se transferă niciun jucător de la Rapid, mai mult decât atât, vom face eforturi să aducem unul, doi fotbaliști„, a declarat Copos pentru ProTV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER