Adrian Cristea este cel mai nou nume pe lista jucătorilor propuși lui Dan Petrescu la actuala sa formație, Kuban Krasnodar. Ideea tranzacției, gândită de șefii dinamoviști, executată de fostul tehnician al Unirii și intermediată de frații Becali, este minuțios analizată în aceste zile în birourile clubului. Miza transferului este extrem de importantă pentru cei din „Ștefan cel Mare”. Roș-albii încearcă să obțină de la gruparea din a doua divizie a Rusiei o sumă mai mare decât clauza eliberatorie remisă „Prințului”, prin care acesta poate pleca la orice formație care achită un milion de euro. Cum se poate întâmpla acest lucru? Tranzacția ar fi negociată de către club și nu direct de fotbalist, situație în care hârtia de transfer acordată mijlocașului ar deveni nulă.
500.000 de euro prețul lui Zicu Transferul lui Adrian Cristea nu este singurul pe care dinamoviștii îl negociează cu rușii. Apropiații anturajului „câinilor” vorbesc deja despre iminența vânzării lui Ianis Zicu la Kuban. Machidonul a fost dorit astă-vară de Dan Petrescu la Unirea Urziceni, tranzacția fiind anulată atunci din cauza lui Borcea, care l-a convins pe jucător să rămână la Dinamo. În urma afacerii, „câinii” vor primi 500.000 de euro și vor scăpa de un salariu considerat mare de către acționari, Zicu primind în acest moment 200.000 de euro pe sezon.
Amândoi sunt în dizgrație Machidonul a declarat în repetate rânduri că nu prea se mai simte în largul său în „Ștefan cel Mare” și că are de gând să plece, așa că afacerea ar putea fi urgentată de dorința jucătorului de a se transfera. Zicu și Cristea sunt în acest moment și în dizgrația suporterilor, acesta fiind un alt motiv pentru care trecerea celor doi în liga a doua din Rusia s-ar putea realiza chiar în zilele următoare. Practic, singurul lucru care ar sta în fața transferului „la pachet” ar fi neînțelegerea între cluburi la capitolul pretenții financiare, Dinamo având „experiență” în acest domeniu după ce plecarea lui Ropotan la Dinamo Moscova era cât pe ce să fie ratată din cauza certurilor pe TVA.¢
45 de goluri în 155 de meciuri a reușit Ianis Zicu în Liga I
200 de mii de euro este salariul anual al lui Ianis Zicu în Ștefan cel Mare
2 trofee a cucerit Adrian Cristea la Dinamo, un titlu și o Cupă
120 de mi de euro este salariul stagional al lui Adrian Cristea în „Groapă”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER