Vicecampioana Rulmentul Urban a început agitată anul 2010. Pentru aproximativ două ore, Mariana Târcă l-a înlocuit în funcție pe Herbert Muller, situația schimbându-se radical spre seară, când ședința de pregătire a fost condusă tot de vechiul tehnician.
Primarul George Scripcaru i-a convocat în jurul prânzului la o ședință pe cei doi antrenori. Herbert Müller a fost anunțat că din acest moment colaborarea lui cu formația brașoveană încetează, iar Mariana Târcă îi va lua locul. Totodată, primarul a convocat o ședință cu toată echipa la ora 17:00, când ar fi trebuit să fie instalată în funcție și Mariana Târcă. Mutarea șocantă pentru toată lumea nu a avut însă loc, cel puțin deocamdată. Motivul? Nicio jucătoare nu s-a prezentat la întâlnirea cu Târcă. Până la urmă, antrenamentul de aseară a fost condus tot de Müller.
Patronul echipei, Teodor Florescu, s-a arătat surprins de demersul primarului, iar azi se va prezenta la Brașov pentru a lămuri situația. „Am avut o discuție cu primarul în urmă cu o lună, când am fost de acord să preia echipa. Dar de atunci nu au făcut niciun pas. Eu n-am vrut decât să fac performanță. Mâine (n.r. – azi) o să merg la Brașov și o să discutăm condițiile în care se vrea să se facă trecerea”, a comentat Teodor Florescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER