Noul an începe în forță la Sport.ro, direct în Liga Campionilor la volei. Metal Galați are șanse mari să depășească grupele Ligii, performanță pe care n-a reușit-o nicio echipă românească în istorie. Meciul decisiv e în Rusia, cu Zarechie Odintsovo, în direct la Sport.ro, joi, 7 ianuarie, de la ora 16:00.
Partida de joi cu rusoaicele se anunță extrem de dificilă pentru campioana României, mai ales că în meciul tur Metalul a câștigat dramatic (3-2), întorcând de două ori rezultatul. Cea mai promițătoare jucătoare de la Galați, Daiana Mureșan, prefațează duelul din Rusia: „Va fi greu! Rusoaicele sunt foarte bune, sunt bune de tot, poate cele mai bune! Va fi greu! Noi avem ceva probleme de lot, dar suntem hotărâte să aducem României prima victorie din 2010 într-o competiție europeană. Dar v-am spus că va fi greu?”
O dată cu participarea Metalului în Liga Campionilor anul trecut, voleiul a atras atenția iubitorilor de sport din România, fiind unul dintre cele mai urmărite sporturi. Ce are în plus voleiul feminin față de fotbal? Explică tot Daiana Mureșan (foto), una dintre cele mai talentate jucătoare de la Metal și din România: „Diferența e că echipamentul stă mult mai bine pe noi, voleibalistele, decât pe fotbaliști. În plus, chiar dacă nu avem bucuria unui gol și nu intră mingea în poartă, în volei e ceva și mai frumos: momentul în care ne strângem toate la mijlocul terenului să ne îmbrățișăm de bucurie. Și sunt foarte multe astfel de momente. Așa că bărbații să deschidă televizorul pe Sport.ro și n-o să le pară rău!”.
Zarechie Odintsovo – Metal Galați din grupele Ligii Campionilor la volei e in direct la Sport.ro joi, 7 ianuarie, de la ora 16:00.
Grupa Metalului
1. Fakro Muszyna (Polonia) 5p 2. Asystel Novara (Italia) 5p 3. Metal Galati (România) 5p 4. Zarechie Odintsovo (Rusia) 3p
Până acum, româncele au câștigat cu polonezele de la Muszyna (3-1) și acasă cu rusoaicele (3-2), dar au pierdut în Italia, cu Asystel Novara (0-3).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER