Așa cum ProSport a informat în urmă cu două zile, directorul sportiv al FC Dinamo, Constantin Dănilescu, a revenit asupra deciziei de a demisiona de la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare, declarând pentru site-ul oficial al clubului că a făcut unele afirmații pe care le regretă.
„A fost un an greu pentru mine, nu numai din punct de vedere profesional. Din cauza unor probleme medicale în familie, apărute în ultimele trei luni, am trecut prin foarte multe momente dificile. Am făcut câteva afirmații pe care le regret. Lucrurile sunt clare: nu este bine să iei hotărâri când ești supărat! N-aș vrea să vorbesc foarte mult despre problemele mele personale cu care m-am confruntat. Lumea trebuie să știe că nu m-am certat cu nimeni de la Dinamo, așa cum s-a speculat. Mă bucur că toți colegii m-au susținut în momentele dificile, ceea ce este foarte important pentru cariera fiecărui om. Am început anul la biroul din Ștefan cel Mare cu marea dorință că Dinamo să-și îndeplinească toate obiectivele!„, a declarat Constantin Danilescu pentru site-ul oficial al clubului.
Dănilescu declarase la finalul anului trecut că a demisionat din funcție, precizând că a luat această decizie din motive personale și că nu există posibilitatea să revină asupra deciziei.”Am renunțat din motive personale. Consider că e mai bine ca Dinamo să meargă înainte cu aripa tânără. Am considerat că e mai bine să închei anul așa și să încep anul viitor poate în altă parte”, a spus Dănilescu.
Directorul sportiv al FC Dinamo a mai avut intenția de a renunța la funcție în vara anului trecut, când o parte din atribuțiile sale au fost preluate de Ionel Ganea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER