Întărită cu supervedetele Thompson și Frolich, Municipal MCM Târgoviște s-a impus aseară fără probleme în manșa-tur a confruntării cu Ruzomberok, 90-68, din „16”-imile Eurocup. Jucătoarele pregătite de Cătălin Tănase nu au avut nicio emoție în Slovacia, dominând clar ostilitățile încă din debutul partidei. La pauza mare, româncele conduceau cu 51-35, avantaj care a crescut progresiv spre final, oaspeții impunându-se la o diferență de 22 de puncte!
Thompson a debutat în forțăCa și în meciul cu Dinamo Kursk, cea mai prolifică marcatoare a lui Municipal MCM a fost Shai Doron (29 de puncte), urmată de Frohlich (15 puncte), Thompson (foto) și Boriga (ambele câte 13 puncte), ultimele achiziții ale lui MCM descurcându-se excelent la prima apariție oficială în tricoul echipei campioane. Thompson, fostă jucătoare în WNBA, a fost la înălțime, asisturile sale și jocul fantezist contribuind decisiv. Returul de pe 14 ianuarie se anunță o simplă formalitate pentru dream-team-ul de lângă Turnul Chindiei, Târgoviște fiind foarte aproape de a egala cea mai bună performanță europeană a unei echipe din baschetul feminin românesc în ultimele două decenii, accederea în optimile de finală ale unei competiții continentale.¢
În prima manșă a „16”-imilor Eurocup, ICIM Arad a pierdut cu scorul de 68-84, pe teren propriu, în fața echipei franceze Mondeville, în timp ce Sf. Gheorghe a cedat acasă, scor 57-85, disputa cu Mann Filter (Spania).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER