După ce joi au avut programată reunirea lotului, steliștii s-au deplasat ieri la INMS pentru a efectua și vizita medicală.
Pe lângă numele la care se aștepta toată lumea, au fost și apariții surpriză, precum cele ale lui Baciu și Grzelak. Chiar dacă ora stabilită era 8:00, mai mulți elevi ai lui Stoichiță s-au grăbit ieri spre zona complexului „Lia Manoliu”, acolo unde toate echipele bucureștene efectuează vizita medicală.
Cea mai interesanÂtă apariție a fost cea a lui Eugen Baciu, care a revenit după accidentarea la spate suferită în ultima etapă a turului Ligii I, cu Internațional. Dacă la un moment dat se punea problema unei operații pentru a mai putea juca fotbal, se pare că starea fundașului s-a ameliorat în ultima vreme, el fiind acum apt de joc. Printre alții, la testele medicale s-a mai prezentat și polonezul Grzelak, fotbalist pe care Gigi Becali îl dorea plecat din Ghencea. Bibișkov a fost absent, la fel ca și Dayro Moreno.
Lotul Stelei prezent la vizita medicală: Zapata, Tătărușanu, Lungu, Tudose, P. Marin, Ghionea, Ninu, Filip, Baciu, Jelev, Golanski, Emeghara, Tănase, Szekely, Nicoliță, Pleșan, Onicaș, Bicfalvi, A. Ionescu, Toja, Grzelak, Kapetanos, Surdu și Stancu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER