Ministrul MECTS, Daniel Funeriu, a declarat duminică, agenției MEDIAFAX, că bugetul total pentru Tineret-Sport în 2010 va fi de 356 milioane de lei, bugetul federațiilor sportive naționale fiind suplimentat cu 20 milioane de lei, prin amendamentul aprobat de Comisiile de Buget-Finanțe.
„Față de anul 2009, în varianta inițială propusă, bugetul pe componenta Tineret-Sport, din cadrul MECTS, a fost mai scăzut cu 8 la sută, ceea ce făcea ca bugetele federațiilor sportive naționale să scadă cu 40-50 la sută. Sportul a reprezentat totdeauna cam 75 la sută din componenta Tineret-Sport, astfel încât am încercat să găsim resurse pentru a suplimenta bugetele federațiilor, având în anul 2010 unul competițional dificil. Per total, componenta Tineret-Sport va avea un buget în 2010 de 356 milioane de lei, din care bugetul strict al federațiilor sportive naționale va fi de 73 de milioane de lei. Față de cele 53 de milioane de lei alocate anterior federațiilor, am reușit la întrunirea Comisiei Buget-Finanțe de sâmbătă noaptea să trecem amendamentul cu suplimentarea de 20 de milioane de lei, acesta fiind singurul amendament care a trecut, din cele peste 1600 propuse. Sper că va trece și în Parlamentul României”, a declarat ministrul Daniel Funeriu, pentru MEDIAFAX.
Șeful MECTS a făcut și o comparație cu bugetele acordate federațiilor în anii anteriori. „În 2006 s-au acordat 57 milioane de lei, în 2007-59, în 2008-70, în 2009-95, iar în acest an e vorba de 73 de milioane de lei. Sub nivelul din 2009, dar peste cel din 2008. Menirea mea principală la Comisia Buget-Finanțe a fost să susțin această suplimentare, rațiunea acesteia fiind multiplă. Astfel, anul 2010 va fi unul dificil și încărcat pe plan competițional și este nevoie de sume adecvate pentru susținerea acestui calendar, apoi bugetul pe componenta Tineret-Sport este cu 8 la sută mai mic decât în 2009, ceea ce ar fi însemnat o scădere de 40-50 la sută din bugetele federațiilor față de anul trecut și, nu în ultimul rând, opțiunea mea personală este să acordăm fonduri cât mai aproape de utilizatorii lor. Prin acordarea acestei suplimentări la bugetele federațiilor s-a revenit la ponderea de 75 la sută a sportului, din componenta Tineret-Sport”, a explicat Daniel Funeriu, care a mai afirmat: „Îmi place să vorbesc despre un domeniu, doar atunci când fac ceva pentru acel domeniu„.
Daniel Funeriu a dezvăluit că de-a lungul vieții a fost marcat de două evenimente sportive, pe care le-a luat exemplu. „Primul eveniment care m-a marcat a fost lupta extraordinară dusă de Ivan Patzaichin, la Jocurile Olimpice de la Munchen, când a încheiat seriile de calificare cu pagaia ruptă și a trecut linia de sosire vâslind doar cu acel ciot, pentru ca ulterior să câștige medalia de aur. Această cursă a sa mi-a arătat că nicio victorie nu e mai dulce decât cea obținută în condiții dificile și că nu trebuie să cedăm niciodată, adică să fim perseverenți. De atunci, Ivan Patzaichin a fost eroul meu personal. Al doilea eveniment care m-a marcat a fost la JO de la Sydney, când Andreea Răducan a pierdut medalia de aur, din cauza lipsei de profesionalism. S-a dus pe apa sâmbetei o muncă titanică, din această cauză. Cele două evenimente, adică perseverența plus excelența m-au făcut să-mi dau seama că pot anula lipsa de profesionalism, care din păcate există în cam toate domeniile din România„, a încheiat ministrul MECTS, Daniel Funeriu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER