După ce jucătorii naționalei togoleze, prin vocea vedetei lui Manchester City, Emmanuel Adebayor (foto), au anunțat că sunt gata să înfrunte orice represalii și să participe la Cupa Africii în onoarea celor morți și răniți în timpul atacului armat din Cabinda, același Adebayor a fost cel care a anunțat că jucătorii au renunțat la ideea lor eroică după o discuție serioasă cu șeful statului Togo.
Faure Essozimna Gnassingbé este actualul președinte togolez. El l-a convins pe fostul jucător al lui Arsenal că este mai bine pentru toată lumea ca ei să se întoarcă în țară, informează www.goal.com.
„Președintele togolez a decis ca noi să ne întoarcem acasă. Am avut o întâlnire cu toți jucătorii și ne hotărâsem să facem ceva bun pentru țara noastră și să jucăm la CAN în onoarea celor omorâți. Din păcate, Președintele țării și autoritățile togoleze nu sunt de acord. Ne vom face bagajele și vom veni acasă”, a spus Adebayor unui post de radio francez, precizând apoi că lucrul ce l-a făcut să se răzgândească a fost chiar discuția avută cu Președintele Gnassingbé: „El știe ce este mai bine pentru noi și pentru carierele noastre. Trebuie să respectăm această decizie.”
Componenții lotului național se vor întoarce în Togo, cu avionul prezidențial, în decursul acestei seri, conform spuselor lui Adebayor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER