Calificată de pe primul loc al Grupei A, cu patru victorii din tot atâtea posibile, la turneul final al Ligii Europei Centrale, „U” Mobitelco ia în calcul găzduirea Final Four-ului. În ediția precedentă a competiției, turneul a fost organizat de Elba Timișoara, bănățenii pierzând finala în fața formației Albacomp Szekesfehervar din Ungaria. Înainte să ia o decizie, clujeanii așteaptă stablirea echipelor participante, un rol important putând juca prezența Elbei în Final Four. Echipa de pe Bega și-a încheiat parcursul în Grupa C, clasânduse cu un bilanț de două victorii și două înfrângeri pe locul doi, și este la mâna rezultatului din meciul Arkadia Traiskirchen – Marso Vagep Nyiregyhaza, care se va disputa astăzi în Austria. Elba are nevoie de o victorie a gazdelor. Pe lângă „U”, sunt deja calificate Novy Jicin și Paks din Grupa B.
„Se așteaptă a patra echipă calificată, după care se va găsi o perioadă convenabilă tuturor echipelor calificate, undeva la finalul lunii februarie. Sunt șanse mari să organizăm turneul, dar trebuie văzut ce condiții putem asigura și ce pretenții au echipele. Dacă se califică Elba, vom fi două echipe din România și se va pune altfel problema. Am vorbit cu cei de la Timișoara și anul trecut ei au plătit o noapte de cazare pentru echipele participante, cam jumătate din cheltuielile necesare organizătii evenimentului. Cehii de la Geofin Novy Cicin au venit cu un charter cu trei zile înainte, dar a fost alegerea lor, turneul durează două zile și presupune două cazări„, a explicat Mircea Cristescu.
Președintele executiv al lui „U” Mobitelco a expus și alți factori de care trebuie să țină cont. „Trebuie să ne gândim și din punct de vedere tactic dacă este cea mai bună soluție să găzduim Final Four-ul. În prima parte a sezonului, echipa a jucat mai bine în deplasare, acasă contând mult factorul emoțional. În plus, în „Horia Demian” e foarte greu să găsești poziții libere pentru antrenamente sau meciuri”, a adăugat Cristescu.
„Tot ce facem, facem pentru fani. Ar fi foarte frumos să reușim să organizăm la Cluj Turneul Final Four al Ligii Europei Centrale„, a conchis tehnicianul Marcel Țenter.
articol scris de Roxana Prichici
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER