Adus gratis în vară, un atacant îi va costa pe cei de la Chelsea până la urmă 6.5 milioane de euro. Daniel Sturridge, care a debutat în fotbalul profesionist la Manchester City, a refuzat în vară să-și prelungească contractul cu actuala grupare a lui Mancini și a ales Chelsea. A semnat un contract pe patru ani cu echipa de pe „Stamford Bridge”, însă pentru că fotbalistul avea sub 24 de ani (20 de ani mai exact) și cele două echipe nu au ajuns la o înțelegere în privința compensației care ar fi trebuit plătite lui City pentru formarea jucătorului, afacerea s-a încheiat la tribunal.
Astăzi s-a dat verdictul, iar Chelsea va trebui să-i plătească lui City o primă tranșă de 3,5 milioane de lire, iar suma totală ar putea ajunge până la 6.5 milioane. Motivul? Chelsea va mai plăti 1 milion de euro lui City în cazul în care fotbalistul va debuta în naționala Angliei, și încă câte 500.000 de lire la aparițiile (dacă va fi cazul) cu numărul 10, 20, 30 și 40.
Dacă la City a strâns 26 de apariții în ultimul sezon, Sturridge nu a evoluat în 2009 pentru Chelsea decât de trei ori în cupe și a fost de patru ori rezervă în campionat. Totuși, pe 3 ianuarie, Sturridge, care provine dintr-o familie de fotbaliști, fiind nepotul lui Dean, un fost atacant de la Derby, a marcat primele două goluri pentru Chelsea, în victoria cu 5-0 din Cupa Angliei, cu Watford. Cel mai probabil, atacantul va prinde mai multe apariții în această perioadă pentru „albaștri”, în condițiile în care Drogba e prezent la Cupa Africii pe Națiuni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER