După ce a ocupat funcția de director al departamanetului de relații internaționale din cadrul FRF, fostul portar al naționalei, Florin Prunea revine în cadrul clubului care l-a lansat în fotbalul mare.
Prunea a anunțat că s-a înțeles cu Cristi Borcea și va ocupa funcția de manager sportiv al clubului Dinamo.
„Am finalizat tratativele. Voi fi noul manager sportiv al lui Dinamo. Nu ma interesează viața intimă a fotbaliștilor, dar fiecare cum iși așterne așa doarme.” a declarat Prunea pentru www.sport.ro.
Prunea și-a început practic munca la Dinamo de mai multe zile, acum două zile el fiind, alături de ceilalți oficiali ai clubului, la ședința comandată de președintele executiv Cristi Borcea, abia întors din concediu.
Totuși, numirea fostului internațional s-a tot amânat. Motivul pentru care Dinamo a tergiversat numirea lui Florin Prunea în funcția de manager sportiv este puternica opoziție a fraților Becali și a lui Mitică Dragomir, persoane care nu agreau posibilitatea de a fi nevoite să colaboreze în orice ipostază cu fostul căpitan al „câinilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER