Partida de duminică dintre Duisburg și codașa FSV Frankfurt, din 2.Bundesliga a fost una care va rămâne în memoria fotbalului german. Și asta din cauza deciziei incredibile luate de centralul Thomas Fritz, un alt fel de „Peter Mikkelsen”, pentru iubitorii fotbalului din România. Dacă la EURO 1996, danezul nu a văzut mingea care trecuse cu jumătate de metru linia porții, la șutul lui Dorinel, ei bine, arbitrul care a condus partida de duminică din liga secundă germană a procedat invers.
În minutul 82, la 4-0 pentru gazdele de la Duisburg (la care a evoluat din minutul 75 și ex-dinamovistul Tararache), mijlocașul Christian Tiffert a prins un șut puternic din afara careului, care, după ce a lovit transversala, a revenit la cel puțin 1 m în fața porții. Doar că Fritz, surprins de fază, a validat golul, spre stupefacția oaspeților, care s-au luat cu mâinile de cap!
Nu din cauza scorului, care devenise 5-0 pentru echipa lui Tararache, ci din cauza deciziei absolut șocante luate de central.
„Eu nu am văzut golul, doar am reacționat”, s-a scuzat centralul Fritz în presa germană, arătându-l cu degetul pe asistentul Thomas Muench.
După 18 etape, Duisburg e pe locul 5 cu 31 de puncte, la 8 puncte în spatele liderului Kaiserslautern, în timp ce FSV Frankfurt ocupă penultima poziție, cu doar 13 puncte.
Vezi faza incredibilă la secvența 0.35 din rezumat
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER