Fața cea mai urâtă a cantonamentului pare a fi plictiseala. O spune unul dintre dinamoviști, într-un dialog avut de la panta de antrenament și până la autocar.
„Cum să fie? AMR 7. N-am făcut armata, dar o simulez acum la vânători de munte. Din două în două zile, trezirea la 7:00, iar în 20 de minute, din pat direct în autocar„, este răspunsul unuia dintre elevii lui Țălnar la întrebarea: „Cum e?„.
Discuția curge gâfâit, reporterul încercând să facă față la pasul alert al jucătorului. Atunci când nu vezi în față decât o cană cu ceai, e greu să mai ții cont de cel care vrea să-ți ia un interviu. Fie el și off-the-record.
Dinamovistul continuă: „Când ajung în cameră, văd desene pe pereți de la zăpadă, iar pe mine nu mă recunosc în oglindă, uite, mi s-au uscat și buzele! O să-mi dau kilometrajul peste cap„. „Lasă, mă, că nu e chiar așa de rău!„, încercăm o încurajare. „Nu e, chiar nu e, dar te mai plictisești în cantonamente și e abia a treia zi!„.
„Cât rummy poți să joci?!”
„Hai, că azi nu mai ai decât la sală!„ „Da, la fiare, acolo e floare la ureche. Când te întorci de aici, mănânci și cazi lat. În cinci minute doar sforăitul mai rămâne din tine„. „După asta, program de voie…„ „Lasă-mă, mă! Și cât rummy sau biliard poți să joci?! Dai 45.000 de telefoane, de știe și verișoara de-a paișpea că ești tu în cantonament și de la zece pe cameră. Ce vrei să faci?! În Antalya mai e un meci la două zile. Aici alergi ca un cal de curse, dar cică face bine. Știi ce e mișto? Că nu e ger de-ăla să te usture fața. E acceptabil. Aoleu, hai că pleacă Tyson. Pa!„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER