Răzvan Cociș (foto, în stânga) va fi primul român din campionatul Angliei după cinci ani. Mijlocașul va semna cu Portsmouth, unde va câștiga 48.000 de lire sterline pe lună. Din 2005, de când Cosmin Contra a evoluat la West Bromwich Albion, niciun român n-a mai fost legitimat la un club din Premier League. Răzvan Cociș va sparge gheața după cinci ani: românul a trecut de testele medicale și va semna cu Portsmouth după ce clubului i se va ridica interdicția la transferuri.
Englezii nu au voie să transfere niciun jucător din cauza datoriilor de zeci de milioane de lire sterline pe care le au către alte cluburi, însă au trimis o scrisoare federației în care solicită ridicarea interdicției. Chiar dacă nu o va obține, Portsmouth are șanse să primească acordul pentru transferul lui Cociș, românul fiind liber de contract de la 1 ianuarie, când înțelegerea pe care o avea cu Lokomotiv Moscova a expirat.
„Nu comentez nimic până când se rezolvă transferul”, Răzvan Cociș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER