Roș-albaștrii au avut parte de o surpriză ieri-dimineață în cantonamentul din Antalya. Stoichiță și jucătorii săi au dat nas în nas cu Adrian Neaga și Marian Aliuță, foști fotbaliști steliști care în prezent evoluează în Azerbaidjan, la Neftci Baku.
Adrian Neaga a fost primul român care s-a antrenat în modernul complex sportiv Mardan. Anul trecut, Neftci Baku a plătit bani grei să stea în cantonamentul de lângă stadion, ex-stelistul semnând contractul cu Neftci chiar în Antalya. A venit ulterior, la scurt timp, și Aliuță. Cei doi au sosit în urmă cu două zile din nou la Mardan și ieri-dimineață au ieșit la antrenament în același timp cu steliștii. „Am fost bucuros să mă revăd cu foștii coechipieri și cu nea Mihai Stoichiță, cu care mă cunosc de multă vreme. Nu am avut timp să trag cu ochiul la antrenamentul lor, deoarece noi ne-am pregătit de la aceeași oră pe un teren alăturat. Dar, din câte am văzut, atmosfera e bună și chiar le-am urat băieților să rămână primii, să își păstreze poziția de lider în care se află acum”, a declarat pentru ziarul nostru Adrian Neaga.
Neaga nu neagă oferta pentru Ghionea
ProSport a anunțat la începutul anului că Sorin Ghionea a fost la un pas să semneze cu Neftci Baku. Rică Neaga a dezvăluit câte ceva. „Într-adevăr, unul dintre actualii jucători ai Stelei a fost foarte aproape de a veni la echipa noastră în această iarnă. Totul a căzut în ultima clipă. Nu vă pot spune numele lui”, a precizat ușor misterios Rică Neaga, care nici nu a negat când i s-a rostit numele căpitanului stelist. ProSport a scris la vremea respectivă că Sorin Ghionea a ratat transferul la Neftci Baku după ce le-a comunicat azerilor că Gigi Becali nu-l lasă să plece liber, ci vrea 100.000 de euro pe el. Dar azerii îl vor urmări pe Ghionea în amicalul cu Red Bull Salzburg și, dacă fundașul va avea o evoluție bună, nu ar fi exclus ca echipa Neftci să redevină interesată de căpitanul stelist!
I-a alergat de dimineață
În timp ce România era acoperită de zăpadă, steliștii au transpirat din greu la antrenamentul de dimineață, desfășurat în Antalya la o temperatură de plus 14 grade. Stoichiță și-a împărțit jucătorii în mai multe grupe de câte cinci și le-a testat în principal viteza de reacție atunci când pleacă de pe loc. La antrenament a participat și Andrei Ionescu.
„Rică, hai că te iau pe tine și pe Aliuță și, gata, luăm campionatul anul ăsta”, Mihai Stoichiță, antrenor Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER