Stoica: „N-aș fi plecat niciodată de la Craiova,** dar criza m-a alungat!”

Redactor:
Adrian Iosub
Stoica:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul căpitan al Științei vorbește în premieră despre motivele
pentru care a părăsit gruparea olteană

Dorel Stoica a vorbit ieri, pentru Prosport, pentru prima dată după
transferul în Arabia Saudită, la Al Ettifaq. Chiar dacă este deja
un jucător de bază al echipei și prin evoluțiile sale i-a încântat
deja pe arabi, Stoica recunoaște că îi este foarte dor de
Universitatea și foștii săi coechipieri

Cum te simți la noua ta echipă?
E foarte bine, am jucat trei meciuri, toate ca mijlocaș, avem
rezultate bune. Am jucat titular în fiecare meci, și eu și
Dănălache. El a făcut senzație deja, a și dat trei goluri.

Cum și se pare viața la arabi? Te-ai adaptat la
obiceiurile lor, cu mâncarea?

Mâncarea e cu duiumul, mai puțin carne de porc, este singurul
aliment căruia îi simt lipsa. De asemenea, la ei nu se vinde
alcool, dar e mai bine așa.

Cum îți petreci timpul liber?
Merg la mall, mă plimb. Sunt locuri de vizitat, dar nu prea am avut
timp, am avut meciuri din trei în trei zile.

Ai învățat ce obiceiuri trebuie să respecți când te
întâlnești cu șefii de la echipă?

Nu e cazul. E un prinț și aici, dar vine foarte rar. De echipă se
ocupă un președinte, un om deosebit.

Ți-e dor de Craiova?
Mi-e foarte dor de Craiova și de băieți. Abia aștept să mă uit la
meciuri. Campionatul se termină în luna mai în Arabia și sper să
mai ajung și la câteva meciuri la Craiova.

Dacă nu erau problemele financiare, ai fi plecat de la
Universitatea?

Niciodată! Nu aș fi vrut să plec, dar asta e viața. E criză
financiară iar eu am o vârstă, trebuie să-mi asigur un trai decent
mie și familiei. Poate în viitor revin și mai apuc să joc și eu
câte 10-15 minute pentru Universitatea.

Doar atât?
Păi o să fiu bătrân și o să stau pe bancă și o să mă uit la tineri
cum joacă. Și poate la doi sau tre la zero intru și eu câteva
minute.

Știi că Universitatea are un nou antrenor, Mark
Wotte?

Am auzit că e un antrenor foarte bun și mă bucur mult că a ajuns la
Craiova. Îi urez succes, să dea Dumnezeu să aibă rezultate.

Le urez foștilor colegi să aibă un an mai bun, ambiție
și dorință de victorie, pentru că valoare au și pot să bată pe
oricine

Dorel Stoica, mijlocaș Al Ettifaq

4
ani și jumătate a jucat Dorel Stoica pentru
Universitatea

30 de
mii de euro pe lună câștigă Dorel Stoica la Al Ettifaq, grupare cu
care are contract până în vară

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×