Revoluția anti Glazer continuă. După ce suporterii lui Manchester United au răbufnit împotriva patronilor americani, familia Glazer, mișcarea de protest a crescut asemeni unui bulgăre de zăpadă și numărul fanilor care au aderat la protest a crescut simțitor. Cea mai nouă idee de protest a suporterilor englezi este aceea ca fanii să nu mai poarte culorile clubului patronat de Glazeri, ci să vină îmbrăcați în echipamentul galben-verde purtat de Newton Heath, clubul din care s-a format actualul Manchester United.
Ideea a fost rapid îmbrățișată de fani, care s-au „îmbulzit” să se înscrie în asociațiile de suporteri. Șeful celor de la Manchester United Supporters Trust(MUST), Duncan Drasdo, a confirmat că numărul membrilor a explodat după ce suma totală a datoriilor clubului a ajuns la peste 700 de milioane de lire sterline.
„Numărul membrilor organizației a crescut cu câteva mii în ultima săptămână, pentru că suporterii realizează răul pe care Glazer-ii îl produc clubului. Ideea cu purtatul echipamentului verde-galben a fost inspirațională. Trebuie să unim suporterii lui Manchester United”.
Campanie virală împotriva Glazerilor Același șef al de la MUST a declarat că suporterii trebuie să îmbrățișeze tehnicile de protest ale secolului XXI și în acest sens folosirea tehnologiei este foarte necesară. „Nu vom reuși totul deodată sau la un singur meci, dar fenomenul crește, totul se multiplică ca un virus anti-Glazer. Trebuie să îmbrățișăm tehnicile secolului XXI și deși există loc pentru protestele tradiționale, singura cale pentru a aduce un număr foarte mare de oameni să se implice este să creăm o campanie virală, ce odată pornită să devină de neoprit”, a declarat Drasdo. Suporterii din Marea Britanie, uniți împotriva patronului?
Un reprezentant al altei organizații de suporteri, Mark Longden, de la Asociația Suporterilor lui Manchester United, a declarat că mișcarea „Glazer OUT” trebuie să fie doar începutul:
„Ideea cu venitul în galben-verde este una care transmite un mesaj puternic. Arată oamenilor calea de a boicota clubul, fără a lipsi de la meci. Cu toate astea, e greu de coordonat atâta lume când există Facebook, Twitter și cine știe ce.
Cu toate astea, ne simțim dezamăgiți de guvern și am vrea să vedem acțiune și din partea lor. Marii noștri rivali de la Liverpool sunt într-o situație similară, la fel și Portsmouth și alții. Acest protest va unii suporterii!”, a spus Longden.
Reamintim că mai devreme, suporterii i-au cerut lui Sir Alex Ferguson să demisioneze de la conducerea echipei, în semn de protest față de acțiunile fraților Glazer.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER