Ovidiu, inimă mare!**

Redactor:
Radu Faur
Ovidiu, inimă mare!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

O poveste incredibilă pentru vremurile în care trăim este pe
cale să se termine cu happy-end. Abandonată de părinții naturali și
bătută crunt de bunici, Kassandra (4 ani) are nevoie de patru
operații dificile și costisitoare pentru a putea avea o viață cât
de cât normală.

Începutul a avut loc de Sărbători, când, pentru prima dată în
viață, puștoaica a simțit ce înseamnă un adevărat Crăciun. Ea e
fetița adoptată de curând de Iosif și Dana Rotariu, cei doi fiind
impresionați de drama prin care a trecut micuța care trebuie
tratată acum de osteomelită.

30.000 de
euro operația!

Dana Rotariu va pleca duminică spre Strasbourg împreună cu fetița
de patru ani pentru ultimele investigații dinaintea operației de la
maxilar. Părinții adoptivi ai Kassan­drei au strâns banii pentru
prima intervenție chirurgicală de care fetița are nevoie, însă
celelalte trei costă fiecare câte 30.000 de euro (pentru unul
dintre picioare și pentru ambele mâini). Până acum, familia
fostului internațional nu a strâns nici jumătate din suma necesară
pentru ca micuța să învingă boala care îi macină
oasele.

Gestul
lui Ovidiu

Chiar dacă le este foarte greu, Iosif și Dana cred în continuare în
îngerul păzitor al Kassandrei. „Eu sper că până la urmă ne vom
descurca. De Sărbători, Ovidiu Petre a venit la Timișoara (n.r. –
fotbalistul este căsătorit cu bănățeanca Oana, cântăreața de la
Activ) și ne-a dat 2.000 de euro. Vom merge și la casa de
asigurări, să vedem cu ce ne poate ajuta și statul”, povestește
soția antrenorului secund de la Poli Timișoara. Kassandra suferă de
osteomielită și are nevoie de operații prin care articulațiile
distruse de boală să fie înlocuite cu proteze.

Arsă
pe față și stropită cu acid sulfuric!

După ce a fost abandonată de părinți, Kassandra a rămas în grija
bunicilor. „Grija” e deja un cuvânt prea mare pentru ceea ce s-a
întâmplat ulterior: fetița a fost bătută crunt timp de cinci luni,
loviturile aplicate cauzându-i grave afecțiuni la picioare și
mâini. Și, ca și când nu ar fi fost de ajuns, a fost arsă cu
țigara, iar pe față i-a fost aruncat acid sulfuric.

Ce
este osteomielita?

Boala de care suferă Kassandra se numește osteomielită și este o
afecțiune gravă a sistemului osos. Boala e provocată la copii de
infecții puternice care se infiltrează în oase și distrug
articulațiile. Tratamentul înseamnă luni de zile de antibiotice,
după care articulațiile distruse sunt înlocuite cu proteze pentru
ca organismul să se poată dezvolta.


„Nu îi e frică de operație, de-abia așteaptă. Spune
mereu că vrea să se facă bine”,
Dana Rotariu, mama
adoptivă

„Ea era gata de externare, dar nu voia nimeni să o
primească. Nicio direcție de copii nu s-a băgat. Așa am luat-o
noi”,
Dana Rotariu, mama adoptivă


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a putut veni îmbrăcată Erika Isac la Masterchef de la Pro TV. Cătălin Scărlătescu a făcut ochii cât cepele când a văzut-o așa
Cum a putut veni îmbrăcată Erika Isac la Masterchef de la Pro TV. Cătălin Scărlătescu a făcut ochii cât cepele…
”Trei giganți” îl vor pe Radu Drăgușin! Tottenham a luat imediat decizia finală
”Trei giganți” îl vor pe Radu Drăgușin! Tottenham a luat imediat decizia finală
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar câteva minute înainte ca Gabi, Dana și fiica lor să fie înghițiți de inundații
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar câteva minute înainte ca Gabi,…
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
Marius Şumudică, semne obscene după meciul cu FC Botoşani | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică, semne obscene după meciul cu FC Botoşani | VIDEO EXCLUSIV
Ghenea, noi imagini incendiare! Aproape că a rămas dezgolită pe internet! Fanii sunt în extaz: ce face zilnic pentru a arăta atât de bine
Ghenea, noi imagini incendiare! Aproape că a rămas dezgolită pe internet! Fanii sunt în extaz: ce face zilnic pentru a…
Şoc în televiziune! Îndrăgita prezentatoare TV a murit subit la 53 de ani, i s-a făcut rău la cumpărături, în supermarket
Şoc în televiziune! Îndrăgita prezentatoare TV a murit subit la 53 de ani, i s-a făcut rău la cumpărături, în…
Căpitanul Stelei s-a transferat în Ligue 1 şi a fost şocat de ce a văzut:
Căpitanul Stelei s-a transferat în Ligue 1 şi a fost şocat de ce a văzut: "Am zis că sunt pe…
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii:
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am plâns"
MESAJUL primit de Pământ de la peste 24 de miliarde de kilometri depărtare!
MESAJUL primit de Pământ de la peste 24 de miliarde de kilometri depărtare!
A primit o maşină de lux de la Ion Ţiriac şi viaţa i s-a schimbat radical: A venit o doamnă plângând! Nu ştiam ce se întâmplă
A primit o maşină de lux de la Ion Ţiriac şi viaţa i s-a schimbat radical: A venit o doamnă…
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!' Fostul manager de sub păturica Oanei Zăvoranu a aruncat în aer emisiunea de la Antena Stars! A ieșit scandal în culise
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!' Fostul manager de sub păturica…
Dispare Celentano din Las Fierbinți?! Anunțul teribil al lui Adrian Văncică: Bă băiatule, ți se ia!
Dispare Celentano din Las Fierbinți?! Anunțul teribil al lui Adrian Văncică: Bă băiatule, ți se ia!
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții despre tradițiile din Sâmbăta Morților
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții despre tradițiile din Sâmbăta Morților
Doliu URIAȘ în România! A MURIT în urmă cu puțin timp cel mai iubit dintre...
Doliu URIAȘ în România! A MURIT în urmă cu puțin timp cel mai iubit dintre...
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Care e limita de viteză pe E85. Diferența între un drum european și unul național
Care e limita de viteză pe E85. Diferența între un drum european și unul național
Cum a reacționat Dan Badea când a fost confundat cu Mihai Mitoșeru de o „fană”. Imaginile au stârnit hohote de râs
Cum a reacționat Dan Badea când a fost confundat cu Mihai Mitoșeru de o „fană”. Imaginile au stârnit hohote de…
×