Atacantul Adrian Mutu și coechipierii săi de la Fiorentina, însoțiți de tehnicianul Cesare Prandelli au cinat, joi seară, la un restaurant din Florența, la câteva ore după ce jucătorul român a primit vestea că a fost depistat pozitiv, informează ediția on-line a cotidianului La Repubblica.
Sursa citată precizează că această cină poate fi interpretată ca un gest de solidaritate al lotului Fiorentinei, dar, totodată, este posibil să fi fost o acțiune stabilită mai demult.
Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei, a anunțat, joi, Comitetul Olimpic Italian (CONI).
Sibutramina, substanță folosită în tratamentul obezității, acționând prin reducerea senzației de foame, figurează pe lista produselor interzise de către Agentia Mondială Antidoping.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER