Rudel Obreja (foto) a făcut pasul înapoi, pentru a nu implica boxul amator românesc în diferendul său cu forul internațional (AIBA). De ieri, FR de Box are un nou șef, unul cu delegație. La propunerea lui Obreja, prerogativele președintelui, pe parte de amatori, vor fi preluate prin delegație de competență de vicepreședintele Vasile Câtea. „Am apelat la această soluție pentru a nu afecta activitatea boxului. Degrevat de aceste sarcini oficiale, îmi pot duce mai departe războiul în justiție cu cei care mă vânează de la AIBA”, a declarat Obreja. Vasile Câtea, primul campion de box profesionist al României, va semna documentele de preluare a prerogativelor săptămâna viitoare. „Îl vom prijini în continuare moral pe Rudel Obreja”, a punctat Câtea. Obreja a intrat în conflict cu șefii AIBA la Olimpiada din 2008, când a acuzat o manipuÂlare a arbitrilor. Penalizat doi ani pentru că a organizat ilegal o conferință de presă în Beijing, Obreja s-a trezit anul acesta cu o sancțiune record: 11 ani de suspendare. La această decizie unicat au făcut apel nu doar Rudel Obreja, ci chiar și șefii AIBA, considerând-o prea aspră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER